Prima ediție a Concursului de Noul Testament, la Parohia „Sfântul Spiridon” din Iași

Arhiepiscopia Iașilor Septembrie 14, 2026

Concursul a fost precedat, la finalul lunii august, de un atelier biblic desfășurat în biserica parohială. În cadrul acestuia, părintele paroh Marian Timofte le-a prezentat participanților informații despre Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, despre Evanghelia sa și despre contextul teologico-istoric în care aceasta a fost redactată. Întâlnirea a reprezentat un moment de pregătire pentru aprofundarea textului biblic propus în cadrul competiției: Sfânta Evanghelie după Sfântul Apostol și Evanghelist Luca.

Cei înscriși au fost împărțiți în două grupe, în funcție de vârstă, iar întrebările au fost adaptate nivelului de înțelegere al concurenților.

La grupa participanților mai mari, juriul a fost alcătuit din părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilier al Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor și stareț al Mănăstirii Bucium, părintele Bogdan Dedu, preot slujitor la Biserica „Sfântul Spiridon” din Iași, și asist. dr. Andrei Elena Mihaela.

Grupa copiilor mai mici a fost evaluată de părintele paroh Marian Timofte, asist. dr. Câșlaru Mariana Diana și domnul Florea Narcis Ionuț.

Rezultatele concursului au fost următoarele:

  • Grupa celor mari: premiul I – Bugan Maria Teodora; premiul al II-lea – Roca George Florin; premiul al III-lea – Botan Sofia.
  • Grupa celor mici: premiul I – Dedu Teodor; premiul al II-lea – Văculușteanu Ioana; premiul al III-lea – Ropotoaia Sonia.

Toți participanții au primit diplome și cărți, iar câștigătorii au fost recompensați suplimentar cu o carte și un premiu în bani.

Prin această inițiativă, Parohia „Sfântul Spiridon” din Iași își propune să încurajeze lectura și aprofundarea Sfintei Scripturi în rândul copiilor și să creeze noi contexte de întâlnire și comuniune în cadrul comunității parohiale.

(Maria Dedu, student anul I)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri