Casa parohială din Chișcăreni, sfințită de PS Părinte Damaschin Dorneanul

Arhiepiscopia Iașilor Noiembrie 27, 2020

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, PS Părinte Damaschin Dorneanul a sfințit troița de stejar ridicată în mijlocul Satului Nou, apoi casa parohială din Chișcăreni.

După sfințirea troiței, ierarhul a subliniat importanța acesteia în mijlocul parohiei și a evidențiat darurile și binecuvântările de care au parte cei ce se închină la acest altar de jertfă cu credință. De asemenea, după sfințirea casei parohiale de la Chișcăreni, PS Părinte Damaschin a explicat cât de important este ca preotul paroh să locuiască împreună cu familia în parohie, acest lucru fiind o reală binecuvântare pentru credincioșii care au în preotul satului un sprijin duhovnicesc și material. Apoi a evidențiat că preotul trebuie să fie păstor duhovnicesc, lumină și model în comunitate și mai mult decât atat reper pe calea mântuirii, după cum spune proverbul străbun „omul sfințește locul”.

În încheiere preotul paroh Vasile Viorel Forea a mulțumit Preasfințitului Damaschin pentru slujire și împreuna rugăciune și i-a oferit în dar o candelă sculptată în lemn de păr „pentru a-i lumina și înmulți rugăciunea, care să fie ancoră și busolă spirituală în lucrarea viitoare”.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri